Description

Scriu această carte ca într-o autodefensivă. Acum, când mă gândesc, cele mai multe predici ale mele din acești ultimi ani, au fost o autoapărare. Am predicat pentru a răspunde propriilor mele întrebări, pentru a mă proteja împotriva asalturilor unor adevăruri conflictuale, împotriva dezacordului dintre credință și realitate. Știți, probabil, ce vreau să spun. Mă refer la acele timpuri când fiecare lucru este la locul lui, totul e în ordine și are sens. Și, dintr-o dată, nota discordantă — ești confruntat pe neașteptate cu fapte pe cât de opuse, pe atât de adevărate.

Disonanța este „efectul discordant, strident, neplăcut a două sunete produse simultan, care nu se îmbină sau amestecă, și atribuit unor ritmuri care sunt prea rapide pentru a fi percepute separat”2. Disonanța înseamnă dezacord, incongruență, lipsă de armonie. Psihologii au un termen pentru ea: „disonanță cognitivă”. Despre așa ceva se poate vorbi atunci când există disonanță și ești conștient de aceasta. Face să-ți scrâșnească dinții și să ți se spargă timpanele. Ai de-a face cu disonanța și o știi bine. Soluția este, desigur, să scapi de dezacord. Pentru aceasta, putem să ne schimbăm convingerile, sau să deformăm realitatea pentru a o ajuta să se potrivească cu acele convingeri.

O nouă criză a izbucnit în viețile noastre în ziua când am început să scriu. Brusc, ultimul lucru pe care aș fi vrut să-l fac era să scriu, sau chiar să mă gândesc la acei „slujitori stranii” și la tăcerea cerului.

Scriu deci această carte pentru mine, la fel de mult ca și pentru dumneavoastră.
Și încă ceva despre disonanță; în muzică, disonanța este un ton care sună aspru, neterminat, până când se topește într-un acord armonios. Sunt în căutarea acelui acord. Și vă voi spune adevărul despre ceea ce voi găsi. Promit!